Tot mai multi minori sunt abuzati si suna la Telefonul Copilului

01.02.2018 - Peste 80% dintre abuzurile anuntate anul trecut la Telefonul Copilului s-au petrecut aproape de părinţi. Copiii s-au plâns, în primul rând, de abuzul emoţional, dar si de neglijare şi molestare fizică.
Datele arată că agresorii copiilor au fost în primul rând părinţii, apoi alţi adulţi din jur, alţi copii sau alte rude. Astfel, cei mici au declarat că nu discută problemele pe care le au cu părinţii lor, ci cu străinii.
Bullyingul rămâne în continuare o problemă gravă la școală și la grădiniță. În aceste cazuri, agresorii sunt mai ales copiii. Dar sunt reclamati si profesorii, educatorii si alti adulti.
Alarmante sunt si cifrele referitoare la abuzul sexual. S-a dublat numărul situaţiilor în care copiii sunt agresati de necunoscuti. Cele mai multe cazuri au fost reclamate de fete cu vârste între 6 si 16 ani.
2017 a fost şi anul în care copiii au luat pe umerii lor griji de adulţi. Au cerut consiliere juridică pentru a rezolva probleme din familia lor. Vorbim aici despre divorţul părinţilor, spre exemplu, despre modalităţi de combatere a violenţei în familie, de ordine de protecţie şi restricţie sau de relaţiile extraconjugale ale unuia dintre părinţi.
Anul trecut, peste 110.000 de apeluri au fost făcute Telefonul Copilului - cu aproape un sfert mai mult decât în 2016.