14.10.2021 - Ultimul caz s-a înregistrat la școala din comuna Corlățel. Este vorba despre o învățătoare de 38 de ani. Femeia a venit la școală, deși nu se simțea bine. A fost internată la Orșova și a murit în spital.
Conducerea școlii a decis imediat să sisteze cursurile cu prezență fizică.
Dinainte de tragedie, la Corlățel, o parte dintre elevii școlii trecuseră în online. Veneau dintr-o comună care intrase în carantină. De teamă, și părinții celorlalți copii au decis să nu-i mai trimită la școală.
La Drobeta-Turnu Severin, primul oraș aflat în carantină de luni seară, se țin ore online, dar profesorii vin zilnic la catedră și de acolo le predau elevilor.