Un MiG 21 Lancer s-a prăbușit la un show aviatic de la Baza Aeriană Fetești. 4 mii de oameni au fost evacuati, pilotul a murit

07.07.2018 - La impactul cu solul, aparatul de zbor a explodat. Avea rezervoarele pline. Inițial, s-a vehiculat informația că pilotul ar fi reușit să se catapulteze.
Dar surse din aviația militară și surse medicale de la SMURD și Ambulanța Constanța spun că pilotul nu ar fi reușit să se catapulteze și a fost găsit carbonizat în cabină.
Într-un comunicat MApN se arată că "Nu sunt, la acest moment, date disponibile referitoare la starea pilotului sau dacă acesta a executat manevre de catapultare".
Accidentul a avut loc la ora 13.30.
La Baza 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă" a fost organizată pentru sâmbătă Ziua Porţilor Deschise. Cel puțin 4 mii de oameni veniseră să vadă show-ul aviatic. Toți spectatorii au fost evacuați.