Un nou an școlar a început la Excelsis Hîncești, în Republica Moldova

Emoții, rugăciune, momente artistice și mesaje de încurajare au marcat începutul unui nou an școlar la instituția Excelsis din Hîncești. Elevii, părinții și profesorii s-au reunit pe 1 septembrie pentru a păși împreună într-o nouă etapă educațională.
Curtea instituției Excelsis din Hîncești s-a umplut din nou de copii, părinți și profesori, iar emoțiile începutului de an s-au făcut simțite încă din primele momente ale festivității.
Evenimentul a debutat cu un mesaj de bun venit și o rugăciune, urmate de momente artistice pregătite de elevi. Pentru cei mai mici dintre copii, ziua a avut o semnificație cu totul aparte, fiind prima lor întâlnire cu lumea școlii.
Alături de comunitatea școlară au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale, ai comunității și ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Moldova, precum și parteneri ai instituției.
Printre invitați s-au numărat Valeria Dîru, specialist în domeniul Tineret și Sport din cadrul Primăriei Hîncești, Simion Ciudin, sponsor, Robert Leahu, președintele Departamentului Educație și Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Moldova, și pastorul Diego Baros, venit din Brazilia. Aceștia le-au transmis elevilor mesaje de încurajare la începutul noului an școlar.
Pentru Excelsis, educația nu înseamnă doar rezultate academice și atingerea unor obiective școlare. Instituția pune accent și pe formarea caracterului și crearea unui mediu în care copiii să se poată dezvolta armonios.
Directoarea instituției, Ina Garabadjiu, a vorbit despre valorile care stau la baza activității școlii și despre direcția pe care Excelsis și-o propune pentru noul an de studii.
Festivitatea s-a încheiat cu unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei – primul sunet. Acesta a marcat oficial începutul unui nou an școlar, cu noi provocări, descoperiri și speranțe pentru elevi, profesori și părinți.
La Excelsis Hîncești, în Republica Moldova, drumul spre excelență continuă odată cu o nouă generație de elevi și un nou capitol al vieții școlare.

redactor: Iulian Negru – Hope Moldova