
Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată în fiecare an pe 20 octombrie. Ea este dedicată conștientizării, la nivel mondial, a necesității prevenirii, diagnosticării precoce și tratamentului afecțiunii.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, osteoporoza afectează, la nivel global, aproximativ 6,3% dintre bărbații cu vârsta peste 50 de ani și 21,2% dintre femeile din aceeași categorie de vârstă. Acest lucru sugerează că aproximativ 500 de milioane de femei și de bărbați din întreaga lume sunt afectați de boală.
În România, doar 2.400 de pacienți cu osteoporoză apar, oficial, în evidențele Casei Naționale de Asigurări de Sănătăte ca fiind în tratament, spune președintele CNAS, Valeria Herdea.
„Pentru mine, surpriza este că sunt mai puțini cei care se prezintă la medicul de familie. Îmi pare rău, dar cred că acesta este cel mai important mesaj: să mergi o dată pe an la medicul de familie la un consult preventiv. Nu știu cum să fac populația să înțeleagă că nu este doar un drept al asiguratului, ci o datorie, o obligație civică. Nu poți veni bolnav, când ești în ultimul hal cu fractură de șold și n-ai fost niciodată până atunci la medicul tău. Medicul de familie va trimite la endocrinolog, la recuperare, unde e nevoie. Gândiți-vă că există această posibilitate și că norme de aplicare ca acum mai rar au fost”, a declarat șefa CNAS, la o dezbatere organizată de Asociația Pacienților cu Boli Endocrine – ENDO Pacienți.
sursa: Hotnews