Până în acest moment, Irma a provocat cel puţin nouă decese în Florida, Georgia şi Carolina de Sud.
Cu toate că uraganul Irma a fost retrogradat la categoria furtunilor tropicale, au fost emise alerte de inundaţii în Charleston din cauza ploilor torenţiale puternice.
Peste şase milioane de locuinţe din Florida au rămas fără curent electric, iar reprezentanţii companiilor de utilităţi spun că vor trece săptămâni până la refacerea completă a reţelei electrice. Peste 750.000 de clienţi sunt numai în Miami-Dade.
Săptămâna trecută, cel puţin 37 de persoane au murit după ce uraganul Irma a lovit insulele din Caraibe. Şi în Cuba au murit cel puţin zece persoane, potrivit autorităţilor. Aici, majoritatea victimelor au murit din cauza clădirilor prăbuşite. Preşedintele cubanez Raul Castro a afirmat că reconstrucţia după uragan va fi o sarcină foarte dificilă.
Analiştii economici estimează că aceasta va fi cea mai costisitoare furtună din SUA. Potrivit estimărilor, vor exista daune de aproximativ 200 de miliarde de dolari, iar alte opt milioane de proprietăţi ar fi puse în pericol.
Bronek Masojada, director executiv al grupului Hiscox Insurance, a declarat pentru BBC că impactul uraganelor Irma şi Harvey depăşeşte, în mod cumulativ, costul prejudiciului cauzat de uraganul Katrina în 2005.