Din fericire, până acum nu a fost confirmat niciun caz de gripă. Totuşi, Ministerul Sănătăţii recomandă românilor să se vaccineze. Anul trecut peste o sută de români au murit din cauza unor complicaţii date de gripă.
Virozele respiratorii, mai ales cele netratate, pot aduce complicații. Pentru a preveni îmbolnăvirea, trebuie să se respecte regulile minime de igienă.
Cea mai comună infecţie virală este răceala, care afectează mucoasa nazală, sinusurile, faringele şi căile respiratorii.
Există multe virusuri diferite care produc răceala, însă rinovirusurile sunt implicate cel mai frecvent. Răceala se transmite atunci când mâinile unei persoane vin în contact cu secreţii nazale provenite de la un individ infectat. Contrar părerilor “din popor”, frigul nu determină apariţia răcelii şi nu creşte riscul de infecţie.
Simptomele răcelii debutează la trei zile de la infectare, persoanele afectate simţind iniţial o senzaţie neplăcută la nivelul cavităţii nazale sau faringelui. Ulterior apar simptome precum strănut, rinoree (nasul care curge) şi stare generală de disconfort.
Spre deosebire de raceala, gripa este o infecţie a plămânilor şi căilor respiratorii, care se manifestă prin febră, dureri în gât, tuse, migrene şi stare generală proastă şi care apare mai brusc. De aceea, poate fi uşor confundată cu simpla răceală, dar este cauzată de virusuri diferite şi produce simptome mai severe. Anual, gripa afectează 5-10% din populaţia adultă, explozia de cazuri înregistrându-se în special la sfârşitul toamnei sau începutul iernii.
Cât despre tratamentul acestor “boli de sezon”, trebuie să ştii că antibioticele nu sunt eficace împotriva răcelilor şi gripei, însă în caz de infecţie bacteriană asociată cu o infecţie virală (viroză), tratamentul antibiotic este deseori necesar. Totuşi, băile calde, supa de pui, ceaiul îndulcit cu miere, legumele şi fructele proaspete, suplimentele alimentare, antiinflamatoarele şi analgezicele sunt remedii comune şi eficiente împotriva acestor afecţiuni.