Valeriu Gheorghiță: La 15 octombrie am putea avea vârfuri de 20.000 de cazuri COVID-19 pe zi

18.09.2021 - Coordonatorul campanie naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că situaţia este gravă, predicţiile specialiştilor fiind reevaluate. Potrivit ultimelor date, am putea avea o medie săptămânală de 17.000 de cazuri, în 15 octombrie, cu vârfuri care pot ajunge la 20.000 de cazuri zilnic. ”Situaţia e cât se poate de serioasă”, susţine Gheorghiţă, care anunţă că nu se poate să nu fie luate măsuri – cum ar fi certificatul verde – doar pentru că sunt nepopulare.
”Suntem pe o creştere exponenţială, peste 700 pacienţi la ATI, 60 de decese raportate zilnic. Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare sau pentru că par discriminatorii. Nu sunt măsuri discriminatorii, sunt măsuri care dau posibilitatea celor care vor să se vaccineze să-şi continue viaţa socială, într-un anumit interval în care situaţia epidemiologică nu este bună. Se aplica în localităţile unde rata de infectare este de peste 3 la mie”, a declarat, vineri seară, la B1 TV, Valeriu Gheorghiţă.