Valul 5 al pandemiei, aproape de final. Relaxarea restrictiilor se va face dacă scade și numărul pacientilor de la ATI

23.02.2022 - Valul 5 al pandemiei se apropie de final, anunţă ministrul Sănătăţii, care crede că, în cel mult trei săptămâni, vom avea un număr cu trei cifre de noi infectări. Dacă vom avea şi mai puţine cazuri la ATI, vom vorbi de relaxarea consistentă a restricţiilor, dar graduală, spune Alexandru Rafila. Prima măsură: se va scoate masca în aer liber, spun oficialii din Guvern.
Peste 95 la sută dintre îmbolnăviri sunt cu tulpina Omicron, iar această evoluţie va încheia valul 5, spune ministrul Sănătăţii. Alexandru Rafila estimează că, în maximum trei săptămâni, vom avea un număr de cazuri noi cu trei cifre, deci sub o mie pe zi.
Pentru a relaxa însă restricţiile, pe lângă numărul de cazuri noi trebuie să scadă şi numărul pacienţilor de la Terapie Intensivă, spun oficialii. O primă ţintă este să fie ocupate mai puţin de jumătate din paturile de la ATI Covid, deci sub 900 de pacienţi să mai fie în stare gravă. Măsurile de relaxare vor fi luate însă gradual, spun oficialii din guvern, care speră să avem sărbători de Paşte fără restricţii. Se lucrează şi la un calendar clar care să permită reluarea vieţii normale.