02.05.2020 - Vremea va fi călduroasă, dar instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a lunii mai, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citate de Agerpres.
"Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii. Deseori, în această lună, perioade cu zilele însorite şi calde (uneori chiar caniculare) alternează cu perioade cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial. Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european, ţara noastră fiind influenţată fie de cicloni mediteraneeni sau de dorsala aniticiclonului azoric, fie de maximul barometric est-european sau, mai rar, chiar de anticiclonul nord-african", susţin meteorologii.
Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 - 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală a lunii mai are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade Celsius sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării.
"Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, Bucovina, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Subcarpaţii Olteniei şi Munteniei, dar şi în zonele subcarpatice ale Moldovei şi în Podişul Central Moldovenesc. În zona montană, dar şi în depresiuni intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 de metri altitudine) se înregistrează, în medie, temperaturi sub 2 grade Celsius", arată ANM.
Potrivit datelor ANM, temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi a fost înregistrată maxima absolută şi la Bucureşti Filaret (36,6 grade Celsius). În perioada 25-28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice.
La Bucureşti, maxima absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius, aceasta fiind consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.
Meteorologii precizează că au existat ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius, respectiv în 2006, 1996, 1969, 1958 şi 1950.
În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de minus 16 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.
Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952.
"Anul 2007 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 37, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute ale respectivelor staţii, mai ales în zilele de 2 şi 3 mai, în cea mai mare parte, valorile fiind sub zero grade Celsius, iar în zona montană sub minus 11 grade Celsius (minus 11,2 grade Celsius la Călimani şi -11,8 grade Celsius la Ceahlău Toaca)", precizează ANM.
La Bucureşti, minima absolută a lunii mai este de minus 1,1 grade Celsius, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna mai se remarca prin creşterea intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice.