17.03.2018 - "Ploaia, lapoviţa, ninsoare şi vântul îngreunează circulaţia rutieră. De aceea, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare. Fiţi atenţi în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Nu opriţi şi nu staţionaţi în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe", transmite Poliţia Română.