Zboruri anulate sau cu întârzieri și în luna august

07.08.2022 - Pasagerii care vor călători cu avionul în august se vor confrunta în continuare cu zboruri anulate sau cu întârzieri. Asociaţia Internațională de Transport Aerian avertizează că problemele din aeroporturi vor continua pe termen scurt, în condițiile în care criza angajaţilor nu a fost rezolvată. Reprezentanţii agenţiilor de turism le recomandă clienților să se intereseze din timp de situația zborurilor, mai ales că urmează vârful de sezon.
În august, perioada de vârf a concediilor, cel mai mare aeroport al țării, Henri Coandă, e aproape la fel de aglomerat ca înainte de pandemie. Dar zborurile anulate și cele cu întârzieri dau peste cap planurile pasagerilor.
Pentru unii călători care trebuie să ajungă la lucru situația se complică și mai mult.
În perioada 28 iulie - 3 august, pe aeroportul Henri Coandă, din cele aproximativ 2.350 de zboruri, peste o pătrime au avut probleme. 816 zboruri au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, iar alte 23 au fost anulate. Numărul zborurilor cu întârziere a fost însă în scădere în ultima perioadă.
Zboruri cu întârzieri sunt și pe alte aeroporturi din țară.
Asociația Internațională de Transport Aerian avertizează că problemele pe aeroporturi vor continua pe termen scurt.
Reprezentanții agențiilor de turism le recomandă pasagerilor să verifice din timp care este situația zborului și să se informeze cu privire la drepturile pe care le au dacă apar probleme.
Conform agențiilor de turism, prețurile biletelor de avion sunt vara aceasta mai mari în medie cu peste 10% decât vara trecută, dar ar putea să scadă din septembrie.