Zi libera pentru elevi in aceasta saptamana. Cand vor fi inchise scolile

03.10.2017- Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, de Ziua Educaţiei, care va avea loc joi, elevii vor face „activităţi specifice educaţiei”, în schimb cei din Capitală, vor avea liber în ziua respectivă, anunţă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop a declarat că, la nivel naţional, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, care va avea loc joi, elevii şi profesorii nu vor face cursuri, dar vor desfăşura „activităţi specifice educaţiei”.
În schimb, elevii şi profesorii din Capitală, vor avea zi liberă, fără activităţi extraşcolare, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.
„În conformitatea cu prevederile art.27, alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă, la nivelul grupului de unităţi al ISMB, ziua de 5 octombrie- Ziua Mondială a Educaţiei este nelucrătoare. În aceste condiţii, directorii unităţilor de învăţământ vor lua toate măsurile ce se impun, în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale mai sus menţionate”, reiese dintr-o notă informatică trimisă de ISMB către toate unităţuile şcolare din Bucureşti.