ZIUA CULTURII NAȚIONALE OMAGIATĂ DE ELEVII DE LA LTA

18.01.2025 - Liceul Teologic Adventist Ștefan Demetrescu din București a serbat săptămâna aceasta, pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. A fost un program complex, unic, ce a purtat titlul: Contemporani cu Mihai Eminescu. Epicentrul întâlnirii culturale l-a constituit invitatul nepereche – domnul Ioan Iminovici, descendent al familiei Eminescu.
Evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale organizat pe 15 ianuarie 2025, la Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” din București, a fost un moment remarcabil de celebrare a marelui poet Mihai Eminescu. Sub coordonarea cadrelor didactice și alături de invitatul special, domnul Ioan Iminovici, descendent al familiei poetului, toți cei prezenți au avut ocazia să se gândească asupra moștenirii culturale lăsate de Eminescu. La eveniment au participat cu bucurie mai mult de 400 de elevi și profesori, invitați, foștii sportivi ai domnului Iminovici și mulți alți prieteni.
Directorul liceului, domnul Laurențiu Prună, a deschis festivitatea cu un discurs emoționant, în care a subliniat importanța acestei zile. În cuvintele sale, domnul Prună a spus: „Ziua Culturii Naționale este un moment de reflexie asupra importanței culturii în viața fiecăruia dintre noi. Este o zi în care ar trebui să conștientizăm cât mai mult valorile noastre culturale, începând cu limba română și continuând cu tradițiile și istoria noastră.”
Evenimentul a fost organizat cu mare grijă și dăruire de către Liceul Adventist Ștefan Demetrescu, iar activitățile au fost menite să întărească legătura elevilor cu opera eminesciană. Doamna profesoară de limba și literatura română Zaharia împreună cu domnul Iminovici, au marcat simbolic un moment al opririi timpului, printr-un decor special cu ceasuri aranjate, fiecare ceas simboliza un moment important din viața poetului.. În acest cadru, invitatul a „oprit” timpul pentru a le vorbi celor prezenți despre importanța familiei Eminescu și despre impactul pe care Mihai Eminescu îl are asupra culturii românești.

Domnul Iminovici, care a avut o viață fascinantă, a fost campion național și antrenor al lotului olimpic și național studențesc al României, iar activitatea sa sportivă l-a condus în diverse colțuri ale lumii, inclusiv în Statele Unite, la Chicago. El a vorbit cu multă căldură despre legătura sa cu Mihai Eminescu și despre importanța acestei zile. Ne-a transmis că această zi reprezintă nu doar o comemorare a poetului, ci și o celebrare a valorilor culturale ale României.
Domnul Ioan Iminovici a explicat în detaliu originea numelui său, care provine din Transilvania și este legat de numele „Minu”. Potrivit documentelor Academiei Române, între 1602 și 1680, acest nume a fost atestat, iar transformarea sa în „Minovici” s-a datorat influenței cancelariilor slavone și a Bisericii Ortodoxe. „Numele de Minovici este profund românesc, la fel ca și cel al poetului Eminescu”, a subliniat domnul Iminovici. El a adăugat că, în tradiția românească, părinții își puneau adesea numele propriu copiilor, astfel că numele „Ion” al tatălui său a evoluat în „Ioan I. Minovici”. De asemenea, domnul Iminovici a menționat că numele său și al familiei sale au fost legate strâns de Transilvania, iar migrarea către Bucovina nu schimbă această legătură.
Un moment surpriză pentru domnul Iminovici a fost prezența în sală a unui fost discipol. Tudor Bogdan, fostul său elev campion mondial medialiat, ne-a mărturisit că întâlnirea cu domnul Iminovici l-a emoționat profund.
Un alt moment deosebit a fost reprezentat de Corul Liceului Adeventist „Ștefan Demetrescu”, care a interpretat o melodie cu semnificație legată de tema timpului, ce a adus un plus de solemnitate evenimentului.

Redactori: Edisa Soare/Sorin Dinu