STIRI
Meteorologii au emis, duminică, o informare de ploi moderate cantitativ, valabilă în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, până marţi dimineaţa
10.11.2024 - Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 10 noiembrie, ora 10:00 – 12 noiembrie, ora 10:00, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali, ...
MAI APROAPE DE SINISTRAȚII DIN VALENCIA!
10.11.2024 - Ploile istorice care au lovit estul Spaniei au provocat inundații devastatoare. Această catastrofă naturală a fost generată de precipitații care au echivalat cu cantitatea de apă care ar cădea într-un an.
Pe 30 octombrie, în estul Spaniei, ploile torențiale au inundat străzile, au distrus infrastructura și au provocat pierderi ...
10 paşi pentru a avea pace interioară
10.11.2024 - Primul pas este realizarea unui „jurnal al recunoştinţei”. Notarea aspectelor pozitive din viaţa noastră, concentrarea pe acelea şi deconectarea de la cele stresante ne permite să ne bucurăm de linişte, de un sentiment de împăcare, de o cunoaştere mai bună a ceea ce este benefic pentru viaţa noastră. ...
[Citeste toata stirea]