STIRI
Peste 20% dintre produsele verificate de ANPC au continut diferit fată de cele din Occident
18.09.2019 - În urma investigaţiilor realizate de inspectorii alimentari, 22,78% dintre produsele verificate din România, au conţinut diferit faţă de cele din Occident, potrivit unui studiu prezentat marţi de Paul Anghel, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
"Am verificat în funcţie de etichetele care ne-au fost prezentate în studiul european, ...
Începe campania de vaccinare împotriva gripei. Ministerul Sănătătii a cumpărat 1 500 000 de doze de vaccin
18.09.2019 - Primele doze de ser au ajuns deja în România însă cu ele vor fi imunizaţi, deocamdată, angajaţii din spitale şi cei din centrele unde sunt copii şi bătrâni instituţionalizaţi. Restul dozelor vor fi disponibile abia din a doua jumătate a lunii octombrie. Iar bolnavii cronici, gravidele şi bătrânii ...
[Citeste toata stirea]Poziția Bisericii Adventiste cu privire la consumul de droguri în instituțiile de învățământ
18.09.2019 - Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România dorește să reacționeze cu privire la declarațiile făcute de preşedintele executiv al Centrului Naţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, Gigel Lazăr, care a afirmat: "Putem discuta de consumatori tineri aproape în toate liceele din România,... iar în București nu mai ...
[Citeste toata stirea]