STIRI
Cuptor public in mijlocul unui sat din judetul Iasi
16.07.2017- Localnicii din Gura Bohotin, judeţul Iaşi, nu mai fac focul în cuptoarele de acasă, pentru a coace pâine sau cozonaci, după ce, în centrul satului a fost construită o vatră de cinci metri lungime şi trei metri înălţime, la iniţiativa primarului.
La cuptorul din centrul satului Gura Buhotin, comuna Gorban, ...
Vreme frumoasa in urmatoarea perioada
16.07.2017- Astfel, înnorări, ploi de scurtă durată, posibil şi descărcări electrice vor fi, în cursul zilei de luni, însă pe arii restrânse, în regiunile sudice şi în zonele de deal şi de munte. În rest, cerul va fi variabil. Valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de ziua anterioară, cu ...
[Citeste toata stirea]Obiceiul care ne face mai inteligenti
15.07.2017- Cercetătorii au studiat obiceiurile a 156 de adulţi, iar rezultatele au fost publicate în revista Sleep.
Ei au descoperit că cei care nu au dormit suficient timp de mai multe zile, dar au recuperat în weekend, au avut un indice corporal ceva mai mic decât cei care au avut ...